305.

Tăcerea e ca o pecete pe un abis.

 

306.

Cerul e adăpostul meu; - ce importantă are dacă e singurul?

 

307.

A vorbi de rău despre oameni ne deprinde să-L defăimăm pe Dumnezeu; - dar, dealtfel, înseamnă că deja Îl defăimăm pe Dumnezeu.

 

308.

A ne ignora unii pe alții e o mare greșeală; a ne ascunde unii de alții e un mare păcat; a ne despărți unii de alții e o crimă.

309.

Cele mai mari evenimente nu le putem străbate decât în sensul în care ele sunt, cel mai mult, mici.

 

310.

Conflictul dintre săracul cel rău și bogatul cel rău, trista și aproape singura poveste ce există de prea mult timp și la prea multe societăți.

 

311.

Tristețea privirii noastre în noi și în jurul nostru;
Văzând cât de bine se face răul și cât de rău se face binele.

 

312.

Sunt lacrymae rerum [3]...
Dar, uneori, lucrurile se și hlizesc.

313.

Noaptea, sângele nu mai e roșu...
Unii ar vrea să facă noapte, pentru că, noaptea, sângele nu mai e roșu.

 

314.

Sângele pătează totdeauna.
Numai sângele care răscumpără nu pătează. Dimpotrivă. El spală. Spală chiar și ceea ce e de neșters.

 

315.

Ceea ce trăiește pare să-și ignore greutatea. Numai morții apasă ostensibil de greu pe pământ.

 

316.

Fă cu mărinimie cele mai mici lucruri și cu umilință lucrurile mari.
Pe de altă parte, există oare lucruri mari și mici, atunci când faci totul din iubire de Dumnezeu și numai pentru El?

 

317.

În ciuda multor aparențe nimic din ceea ce este nu se contrazice; totul se completează.